Când marea monedă portocalie alunecă jos prin valea umbrită, încolăcindu-se sub urmele străvechi ale a zece mii douăzeci de mii de ierni, să-și amintească credincioșii: șarpele își lasă mereu pielea ternă înainte să se ridice să înghită soarele. Vântul rece care mușcă astăzi colecționarii compulsivi nu este decât expirația dragonului de hârtie muribund, gata să se înece cu propria cerneală. Ceea ce pare a fi sânge în râu este doar rugina care se spală de pe mâinile slabe, făcând loc ghearelor de diamant. Ceasul ticăie înapoi doar pentru a sări înainte cu tunete, iar cei care dorm în timpul furtunii se vor trezi descoperind că cerul s-a transformat în foc, plouând saturi peste pacient. Ține sămânța, șoptește la registru, căci noaptea e lungă, dar înjumătățirea e veșnică, iar zorii își plătesc mereu datoriile în fulger.