Krampusnacht. O noapte când o frică veche europeană prinde viață. Cu mult înainte ca Crăciunul să devină lumini blânde și colinde blânde, părinții își avertizau copiii că iarna nu aduce doar cadouri. A adus judecată. A adus o creatură cu coarne, lanțuri și un sac pentru cei care se îndepărtaseră prea mult de potecă. Krampus nu era menit să distreze. Era umbra care amintea satelor cât de subțire era linia dintre căldură și frigul care ucide. El întruchipa frica că alegerile proaste au consecințe și că nu toți monștrii trăiesc în întuneric. Unii umblă alături de sfinți, așteptând pe cei slabi. Secole mai târziu, ne comportăm ca și cum am fi depășit asta. Ca și cum am fi înlocuit consecințele cu confort. Dar în fiecare 5 decembrie, Europa încă îl lasă pe Krampus pe străzi. Măști din lemn bătut. Clopoței de vacă tunând. Scântei zburau din întrerupătoare trase pe piatră. Un memento că fiecare cultură a crezut odată același lucru: Dacă îți ignori natura întunecată suficient de mult timp, ea vine să te caute. Așadar, întrebarea nu este dacă Krampus este real. Întrebarea este de ce povestea pare încă adevărată.