De la cincizeci de supraviețuitori la 35 de milioane de descendenți: Moștenirea remarcabilă a Mayflower-ului Prima Zi a Recunoștinței a fost un eveniment dulce-amar. Dintre cei 102 pasageri ai Mayflower, doar aproximativ 50 supraviețuiseră primei ierni, cu ajutorul tribului Wampanoag. Totuși, acest mic grup de supraviețuitori a dat roade uimitoare. Aproximativ 35 de milioane de americani își pot urmări strămoșii până la acea călătorie, potrivit Societății Mayflower. Eu sunt unul, prin bunica mea paternă. Cum a reușit acest mic grup să crească atât de mult? Punerea copiilor pe primul loc Numărul celor care au ajuns la masă la prima zi de Ziua Recunoștinței spun o poveste uluitor de sfâșietoare, frumoasă și sfâșietoare. La prima Zi a Recunoștinței, coloniștii erau în mare parte bărbați și copii, deoarece aproape toate femeile pieriseră. Din cei 50 de bărbați adulți de pe Mayflower, 22 erau în viață după acel prim an brutal. Dintre cele 18 femei adulte, soții și mame, doar 4 au trăit să sărbătorească prima recoltă. Dar dintre cei 30 de copii de pe Mayflower, 25 au trăit să vadă prima Zi a Recunoștinței, iar majoritatea aveau să aibă vieți lungi și mulți urmași. Cum s-a întâmplat asta? Răspunsul este evident. Mulți adulți, și aproape toate mamele, au murit de foame de bunăvoie pentru ca copiii lor să poată trăi. Familii numeroase, susținute de credință Din acel început nefavorabil a venit o creștere incredibilă. Femeile din Coloniile Plymouth aveau în medie opt copii fiecare, una dintre cele mai ridicate rate de fertilitate înregistrate vreodată. Pentru pelerini, a avea copii era o chemare de sus. Scrierile lui William Bradford, primul guvernator al coloniei Plymouth, arată că pelerinii își vedeau greutățile ca parte a unui plan divin, comparabil cu cel al anticilor israeliți. Această credință le-a oferit coloniștilor tăria de a rezista și, în cele din urmă, de a prospera în circumstanțe aparent imposibile. Speranță în mijlocul crizei În zilele noastre, multe națiuni se confruntă cu spectrul declinului, din cauza ratei scăzute a natalității și altele. Unii vorbesc ca și cum nu ar exista speranță și își imaginează că nu vom ieși niciodată din această stare de necaz. Acei strămoși pelerini probabil nu s-ar putea identifica cu o asemenea disperare. Confruntându-se cu șanse mult mai mici și cu mult mai puține susțineri, au găsit o cale, ajutând la formarea celei mai mari națiuni cunoscute până atunci din câțiva supraviețuitori epuizați. Provocările noastre actuale par mici în comparație. O zi a recunoştinţei fericită!