1/4 Creșterea ponderii din averea totală păstrată de bogați – de exemplu prin reducerea taxelor – va aduce beneficii săracilor, conform teoriei picurării. Prin transferarea veniturilor de la cei care consumă o parte mai mare din venitul lor către cei care consumă o parte mai mică (și astfel economisesc mai mult), se crește economiile totale, ceea ce la rândul său crește investițiile (într-o economie închisă, economisirea este întotdeauna egală cu investiția). Deoarece investițiile (productive) mai mari duc la o creștere mai rapidă, economisirea mai mare a bogaților aduce în cele din urmă beneficii săracilor prin creșterea locurilor de muncă și a salariilor. Dar acest lucru nu este neapărat mai adevărat decât este neapărat fals. De fapt, teoria trickle-down poate funcționa în anumite condiții și poate eșua în altele. Punctul adesea trecut cu vederea atât de susținători, cât și de opozanții trickle-down este că, deși politicile care transferă venituri către bogați chiar cresc economiile celor bogați, cheia este dacă ele cresc și economiile totale și investițiile totale. Se pare că acest lucru depinde de condițiile subiacente ale economiei. Într-o țară cu nevoi foarte mari de investiții și economii interne insuficiente pentru a le finanța pe toate, creșterea inegalității veniturilor poate aduce beneficii săracilor prin creșterea investițiilor – dacă există mecanisme care direcționează economiile mai mari ale bogaților către investiții productive. În acest caz, ratele mai mari de creștere a PIB-ului pot compensa din plin ponderea în scădere a PIB-ului reținută de gospodăriile obișnuite.